Mii de ganduri atenteaza la linistea gandirii mele, vin repede, din ce in ce mai repede si se izbesc de un perete ridicat de mine cu ceva timp in urma. Unele se izbesc atat de tare incat crapa peretele, dar orice ar face nu il darama. Nu le las sa il darame. Nu vreau sa se darame. Vreau sa stea acolo ca doar nu l-am cladit degeaba. E un zid mare. Eu sunt zidul si totodata eu sunt in spatele zidului. Am dat afara ce nu imi mai placea. Am alungat orice gand, amintire, cuvant care mi-ar putea darama zidul iar in spate sunt eu cea fara ganduri rele.
Oare cat o sa mai reziste zidul? Totul este efemer, chiar si un zid. As vrea sa se darame candva ca sa fiu doar una, nu un tumult de pasiuni care mai de care mai traznite si mancatoare de suflet si de sanatate, nu o contradictie, nu o metafora.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu