Gafaind, dupa o cursa lunga ca sa prinda masina, Katia se aseza pe un scaun langa geam. Era cald si frumos afara. Asculta muzica si se uita la oameni, la copaci, la blocuri si toate erau mangaiate de soare.
"Ce imagine frumoasa!" isi spuse.
Imaginile erau singurele care o incantau in ultimul timp, ii placea sa fixeze cu privirea un obiect oarecare si sa il analizeze din toate punctele de vedere pana il intelegea, pana ii gasea utilitatea, pana se pierdea in acel obiect.
"Ce simplu ar fi daca s-ar intampla la fel cu oamenii.", se auzi inca o data vocea ei interioara.
I-ar fi placut sa se piarda intr-o persoana, sa o analizeze pana ii intelegea existenta, pana intelegea de unde vin toate reactiile, ticurile, cuvintele, tot.
Isi puse castile in urechi si isi sprijini capul de geam. Lumea in jurul ei forfotea totusi ea percepea totul in reluare. Se uita pierduta pe geam, vedea cum razele soarelui ating parul unei fetite, vedea frunza care se desprindea din copac, vedea ridul doamnei din statie, vedea lacrima batranului care inchidea geamul unui balcon, vedea stomacul lipit al unui caine ce incerca sa treverseze strada. Vedea tot. Dar pe ea cine o vedea? Cine stia ca ea se simte pierduta si nu isi gaseste locul in analiza? Nu a incercat niciodata sa se analizeze, probabil fiindca era constienta ca nu ar fi terminat analiza niciodata.
"Urmeaza statia..." auzi printre 2 versuri.
Se rupse din starea in care era si cobori. Merse masinal spre casa si facu ce face in fiecare zi: manca, facu baie, vorbi cu prietenele, se uita la un film si se baga in pat.
Abia cand inchise ochii intra iar in acea stare din masina, acea stare de ratacire.
"Totul imi este familiar, tin la familie, la prieteni, dar simt ca locul meu nu este aici. Vreau sa fiu in alta parte. Vreau sa fiu undeva unde sa nu ma simt pierduta si uitata de lume, de societate. Vreau...", si adormi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu