Katia si imaginile

Gafaind, dupa o cursa lunga ca sa prinda masina, Katia se aseza pe un scaun langa geam. Era cald si frumos afara. Asculta muzica si se uita la oameni, la copaci, la blocuri si toate erau mangaiate de soare.
"Ce imagine frumoasa!" isi spuse.
Imaginile erau singurele care o incantau in ultimul timp, ii placea sa fixeze cu privirea un obiect oarecare si sa il analizeze din toate punctele de vedere pana il intelegea, pana ii gasea utilitatea, pana se pierdea in acel obiect.
"Ce simplu ar fi daca s-ar intampla la fel cu oamenii.", se auzi inca o data vocea ei interioara.
I-ar fi placut sa se piarda intr-o persoana, sa o analizeze pana ii intelegea existenta, pana intelegea de unde vin toate reactiile, ticurile, cuvintele, tot.
Isi puse castile in urechi si isi sprijini capul de geam. Lumea in jurul ei forfotea totusi ea percepea totul in reluare. Se uita pierduta pe geam, vedea cum razele soarelui ating parul unei fetite, vedea frunza care se desprindea din copac, vedea ridul doamnei din statie, vedea lacrima batranului care inchidea geamul unui balcon, vedea stomacul lipit al unui caine ce incerca sa treverseze strada. Vedea tot. Dar pe ea cine o vedea? Cine stia ca ea se simte pierduta si nu isi gaseste locul in analiza? Nu a incercat niciodata sa se analizeze, probabil fiindca era constienta ca nu ar fi terminat analiza niciodata.
"Urmeaza statia..." auzi printre 2 versuri.
Se rupse din starea in care era si cobori. Merse masinal spre casa si facu ce face in fiecare zi: manca, facu baie, vorbi cu prietenele, se uita la un film si se baga in pat.
Abia cand inchise ochii intra iar in acea stare din masina, acea stare de ratacire.
"Totul imi este familiar, tin la familie, la prieteni, dar simt ca locul meu nu este aici. Vreau sa fiu in alta parte. Vreau sa fiu undeva unde sa nu ma simt pierduta si uitata de lume, de societate. Vreau...", si adormi.

Teorie

Cum virusul gripal nu a "murit" asa repede dau vina pe el ca mi-a venit iar in minte teoriai scorpiei si a gandacului, altfel nu m-as fi gandit la niste vietati care ma oripileaza. Se spune ca de ce ti-e frica cel mai mult aia o sa ti se intample si urasc sa recunosc ca uneori se adevereste teoria asta, populara cred.
Cum de mi-a venit in minte teoria scorpiei si a gandacului? Ma gandeam la ce urasc, sau mai bine zis la ce imi displace cel mai mult: scorpiile si gandacii la propriu si la figurat.
Dupa parerea mea exista doua tipuri de femei: FEMEI si scorpii. Scorpiile sunt aparent usor de reperat, se spune ca au buzele subtiri dar sincer nu prea vad eu legatura dintre forma buzelor si caracterul unei persoane dar sa spunem ca uneori este adevarat. Next, ar face orice sa isi atinga scopul, sa isi savureze prada ca apoi sa abandoneze lesul oriunde si oricand i se nazre ei. Scorpiile sunt posesive, rele, egoiste, egocentriste si lista poate continua.
Cred ca fiecare din noi am vazut o mica scorpie cateodata in oglinda, dar atata timp cat reflexia scorpiei a durat cateva secunde e bine, suntem inca normale si pe cale de disparitie din pacate.
Cat despre gandaci la modul figurat exista de asemenea doua tipuri de barbati: BARBATI si gandaci. Gandacii sunt niste pierde vara inutili care infesteaza locul pe unde au fost, respectiv inimile bietelor furnicute iubitoare. As putea sa scriu multe despre cum sunt dar numele rezuma tot, oare te poti gandi la ceva pozititv cand spui "gandac"? Nu prea cred:))
In ceea ce priveste sensul non figurat al scorpiilor si gandaciilor, e simplu de explicat: nu imi plac gandacii, ma sperie si ma dezgusta pana in adancul stomacului iar scorpionii mi se par niste vietati (frumoase ce-i drept, ma refer acum la fapul ca ma fascineaza forma corpului) de care trebuie sa te feresti oricat de mult ai vrea sa le fi in preajma, ca sa studiezi comportamentul acestora. Ma intriga animalele care prin frumusetea si prin anatomia lor nu permit omului un studiu mai de aproape.

Action!

Am jucat un rol apoi am fost doar spectator si am avut impresia de deja vu. Scenariul, scenele, replicile, totul se repeta numai unii actori se schimbasera.
Din spectator am devenit critic fara sa vreau. Cred ca a fost bine sa critic, sa constat falsitate si nerusinare decat sa fiu eu cea criticata, cea care traia cu iluzia ca rolul s-a transpus in viata reala.
Din critic am devenit o persoana detasata de "magia" camerelor.
Acum nu mai joc nici un rol, nu mai sunt nici critic, sunt doar eu care "joaca" in viata reala, nu cea a fantazmelor.

Zbor

Plec capul si imi intind aripile. Trag aer adanc in piept si imi iau zborul. M-am gandit mult inainte sa fac asta. Mii de scenarii mi-au invadat mintea. In cele din urma m-am decis. Zbor! Dau din aripi. Ma las prada vantului sa ma poarte in acorduri de fosnete si zumzete catre un loc calm si luminos. El ma ghideaza si ma indruma dar eu dau din aripi. Eu privesc in fata. Numai eu am puterea sa ma opresc atunci cand vreau, daca o sa vreau vreodata.
Simt mangaierea vantului, caldura soarelui, greutatea picaturilor de ploaie, energia emanata de animale, oxigenul invadandu-mi plamanii, poluarea cum ma ineaca. Simt totul. Traiesc!

On the beach in Hawaii

"On the beach in Hawaii" acolo as vrea sa fiu acum ca sa uit de tot. Sa uit de examene, sa uit de cuvintele spuse si nespuse, sa fug de "iarta-ma, imi pare rau", sa fug de constiinta mea care imi spune ca nu eu trebuie sa spun asta chiar daca din cauza mea s-au generat toate. Cuvintele mele au cateodata efect domino, de la un singur cuvant, de la o litera, de la un smiley face stupid porneste o intreaga discutie plina de nervozitate infantila si neintelegere.
"On the beach in Hawaii, I wish you were here with me". Dupa ce se termina tot atunci as vrea sa fie cineva cu mine, doar atunci, pana atunci pastrez in minte o imagine. In memoria voluntara si cea involuntara. Si uite cum ajung fara sa vreau langa lucruri/ganduri de care fugeam, de Proust cu madelina lui cretina care i-a trezit meomoria involutara, de gustul madelinei care l-a facut sa isi aminteasca de copilaria lui ,trista dupa parerea mea, drept urmare s-a apucat sa scrie un roman lung si plicticos, mult prea marcant pentru mintea mea de femeie in devenire, de copil pe cale de disparitie, de adolescenta tardiva.
Inca o data "On the beach in Hawaii", mai trag un fum, mai beau o gura de gin apoi ma intorc la durere, la "Durerea" de Marguerite Duras. Oare impartim aceeasi durere? La prima lectura a romanului as fi spus ca nu, acum la a doua lecutura nu mai sunt asa de sigura...
"On the beach in Hawaii", acum doar o melodie ramasa in minte.Doar o melodie...