Ma fascineaza reflexia becurilor in apa, imaginea copacilor cu susul in jos, albastrul cerului oglindindu-se in unduirea lina a apei. E ca o lume paralela ce poate fi distrusa din clipa in clipa. E ceva ce nu dureaza mai mult de o secunda, deoarece cu fiecare unduire imaginea se schimba. E ceva efemer si prin asta ma fascineaza cred. E imaginea in oglinda a lumii noastre, o imagine neclara, maximizata, transformata. Dar oare nu asa este si lumea noastra? Nu o vedem oare distorsionat si nu ne dam seama? Nu incercam sa ne agatam de un lucru pana il intindem la extrem, pana exageram, pana ajungem sa credem ca exista zane si printi pe cai albi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu