Durerea. Stim ca exista, nu o vrem, dar o cautam. Suntem masochisti?Daca doare macar sa doara pana la capat, sa nu te doara doar sufletul ci sa te doara si corpul, inima, mainile, ochii, viata, suflarea, gandurile...tot. Dupa ce vedem cum e sa doara pana la capat ne dorim sa dam timpul inapoi, sa nu mai doara, da asta e, daca doare doare, acolo ramane. Nu s-a inventat inca masina timpului ca sa putem schimba trecutul. Dar cum ramane cu lucrurile pe care nu vrem sa le schimbam? Ne bucuram ca au fost, vrem sa mai fie, dar parca doare si nu le mai vrem, totusi le vrem. E ciudat. Le vrem noi sau sufletul, sau gandul? CE anume din noi mai vrea, mai spera, mai viseaza? CE anume din noi nu ne lasa sa trecem mai departe, sa uitam, sa stergem totul ca si cum am sterge o tabla de formule matematice. DE CE oare formulele le uitam, pur si simplu nu le mai tinem mine,nu mai vrem, nu mai au nici o utilitate? Si ce am vrea sa stergem nu putem, parca buretele nu e inmuiat destul, parca e prea ud, parca e tabla prea dura.
Suntem noi creta, burete, scris, tabla?
CE suntem?
DE ce nu vrem sa fim altceva,altcineva?
DE CE nu putem fii ca tabla, sa ne stergem si sa ne scriem iar.
Pentru ca buretele nu e ud si nu va fi niciodata destul de ud. Mai ud este obrazul si din pacate buretele nu vrea sa se inmoaie in lacrimi
NU VREA