Vorbe goale, vorbe seci.
Tăcere...apoi cuvinte
Fara rost, fără sens.
Doar cuvinte reci...
Întrebări goale, întrebări reci
Puse fara rost
Spuse din suflet, din minte?
Doar întrebări reci...
Raspunsuri goale, raspunsuri reci
Spuse cu si fara suflet,
Alese mașinal?
Doar raspunsuri seci...
duminică, 28 decembrie 2008
miercuri, 24 decembrie 2008
Ma gandesc ce sa gandesc....
Ma gandesc ce sa gandesc,
Mergand agale prin pasaj,
Ma indrept spre lumina,
Vreau ca ea sa vina.
Ma gandesc ce sa gandesc
Ca sa ajung mai repede
Sa nu mai doara asa de tare,
Doamne, nu mai am rabdare!
Ma gandesc ce sa gandesc
Atunci cand voi ajunge la ea,
La lumina mult iubita,
Doamne, sunt lovita.
Ma gandesc ce sa gandesc,
Atunci cand voi iesi in frig.
Voi ingheta?
Sau oare sunt deja?
Ma gandesc ce sa gandesc,
Cu acelasi vers in minte:
"Was a long and dark December"
Doamne, vreau sa treaca!
Ma gandesc ce sa gandesc
Ca sa umplu golul
De langa mine si din mine
Doamne, nu mi-e bine!
marți, 23 decembrie 2008
Conversatie intre mov si negru
Katia tasteaza litere, cifre, semne, cuvinte. Sunt cuvinte negre si mov, insiruiri fara sens, dovezi de sarcasm, dovezi de dor, dovezi de grija.Sunt doar cuvinte pe care nu le simte, doar le citeste, iar impulsurile transmise de ochi ajung la creier descifrand semnele.
Functia locomotorie este si ea prezenta. Tasteaza, misca degetele frenetic pe tastatura. Sterge ce scrie si scrie iar. Incearca sa dea un sens cuvintelor negre dar nu reuseste, drept urmare cuvintele mov sunt si ele la fel de lipsite de sens.
Se joaca cu degetele pe taste si le apasa in mod imaginar scriind ce simte. Canta fara sa apese vreo clapa, danseaza fara sa se miste.Canta si danseaza pana la epuizare, ca si 1900 care canta la pian fara sa apese clapele. Canta fara sa fie auzit. Canta pentru suflet, care auzea si cea mai mica vibratie a corzilor in timp ce timpanele erau adormite, pustiite de orice sunet.
Katia danseaza si canta.
Katia inchise usor ochii. Ii era somn. Ar fi vrut sa doarma muult, foarte mult ca sa treaca toate si sa nu mai spuna nimic nici negru nici mov, dar stia ca nu poate dormi intratat. Inchise ochii asteptand lumina zilei de maine.
Functia locomotorie este si ea prezenta. Tasteaza, misca degetele frenetic pe tastatura. Sterge ce scrie si scrie iar. Incearca sa dea un sens cuvintelor negre dar nu reuseste, drept urmare cuvintele mov sunt si ele la fel de lipsite de sens.
Se joaca cu degetele pe taste si le apasa in mod imaginar scriind ce simte. Canta fara sa apese vreo clapa, danseaza fara sa se miste.Canta si danseaza pana la epuizare, ca si 1900 care canta la pian fara sa apese clapele. Canta fara sa fie auzit. Canta pentru suflet, care auzea si cea mai mica vibratie a corzilor in timp ce timpanele erau adormite, pustiite de orice sunet.
Katia danseaza si canta.
Katia inchise usor ochii. Ii era somn. Ar fi vrut sa doarma muult, foarte mult ca sa treaca toate si sa nu mai spuna nimic nici negru nici mov, dar stia ca nu poate dormi intratat. Inchise ochii asteptand lumina zilei de maine.
duminică, 21 decembrie 2008
Lumina Katiei
Katia privea tastatura si se gandea sa ii scrie dar nu putea. Gandurile alergau prin minte si erau mult prea multe ca sa le inteleaga, ca sa le retina.Ar fi vrut cu ardoare sa se agate macar de un gand dar nu putea. Vroia atat de mult sa retina macar o imagine in minte, macar una, dar nici asta nu putea sa faca.
"De ce nu pot? am simtit, am trait totul. De ce atunci cand vreau sa imi aduc aminte nu pot. De ce mintea devine un cufar ferecat? Un cufar cu o singura cheie.Iar atunci cand nu vreau, cand imi este lumea mai draga, tocmai atunci mintea imi este invadata de o gramada de imagini, de fractiuni de imagini, de vorbe, de sunete, de senzatii, de tot."
Era paralizata. Mintea, gandurile, pielea, trupul, totul era paralizat. Nu mai dorea sa simta, sa auda. Nu mai dorea sa se gandeasca la altceva decat la atunci. Totul inghetase atunci si vroia sa ramana mereu cu amintirea aceea. Vroia sa simta mereu atingerile acelea si rasuflarea atat de calda in ceafa. Dar nu vroia altele ci le dorea pe acelea. Ar fi vrut sa inghete timpul si sa le simta o eternitate doar pe acelea.
In sfarsit mintea a reusit sa se agate de ceva, de cateva imagini, de cateva senzatii, de un miros placut, de lumina lumanarilor, de caldura.
Lua lumanarea in mana si o aprinse. Aceeasi lumanare dar nu aceeasi flacara.
Aprinse un betisor. Aceleasi tipuri de betisoare dar nu acelasi miros.
Se uita la inel.Acelasi inel dar nu aceeasi mana.
Totul s-a schimbat.
"-Credeam ca am reusit sa inghetam timpul. De ce nu ne-am straduit mai mult? Poate am fi reusit, nu crezi?
- Poate, nu stiu. Nu vom stii niciodata!"
Lumina batea insistent in geam. Apoi batu si mai tare, si mai tare, atat de tare incat timpanele nu mai rezistara si spusera ochilor sa se trezeasca.
Ii deschise si era prea multa lumina, atat de multa incat o dureau ochii, o durea capul, o durea corpul.Era treaza.
"-Nu vreau sa ma trezesc.
- Nici eu"
Totusi corpul s-a trezit si lumina a obligat-o sa se trezeasca si ea. Sa se trezeasca la realitatea crunta.
"Of tu lumina. Cateodata te doresc atat de mult si imi place sa simt cum imi mangai obrazul fin si imi spui ca pot. Dar acum de ce ai venit? De ce ai fost atat de rea? Mereu ti-am asteptat sosirea dar acum nu.Du-te inapoi de unde ai venit.Dar nu maine, azi. Vreau sa te duci azi inapoi de unde ai venit si sa fie iar seara. Sa fie mereu seara, acea seara."
Katia inchise ochii. Lumina pleca dar nu ii facu pe plac. Era alta seara.
Apoi se uita in gol. Privirea Katiei era goala pentru ca era in ea. Se cauta.
Dadu peste parti pe care nu le mai vroia. Se uita indelung la ele printre ramuri, in frig, cu lacrimi in ochi si le spuse adio.
Apoi porni in cautarea luminii.
Acum te vreau lumina dulce. Vino!
"De ce nu pot? am simtit, am trait totul. De ce atunci cand vreau sa imi aduc aminte nu pot. De ce mintea devine un cufar ferecat? Un cufar cu o singura cheie.Iar atunci cand nu vreau, cand imi este lumea mai draga, tocmai atunci mintea imi este invadata de o gramada de imagini, de fractiuni de imagini, de vorbe, de sunete, de senzatii, de tot."
Era paralizata. Mintea, gandurile, pielea, trupul, totul era paralizat. Nu mai dorea sa simta, sa auda. Nu mai dorea sa se gandeasca la altceva decat la atunci. Totul inghetase atunci si vroia sa ramana mereu cu amintirea aceea. Vroia sa simta mereu atingerile acelea si rasuflarea atat de calda in ceafa. Dar nu vroia altele ci le dorea pe acelea. Ar fi vrut sa inghete timpul si sa le simta o eternitate doar pe acelea.
In sfarsit mintea a reusit sa se agate de ceva, de cateva imagini, de cateva senzatii, de un miros placut, de lumina lumanarilor, de caldura.
Lua lumanarea in mana si o aprinse. Aceeasi lumanare dar nu aceeasi flacara.
Aprinse un betisor. Aceleasi tipuri de betisoare dar nu acelasi miros.
Se uita la inel.Acelasi inel dar nu aceeasi mana.
Totul s-a schimbat.
"-Credeam ca am reusit sa inghetam timpul. De ce nu ne-am straduit mai mult? Poate am fi reusit, nu crezi?
- Poate, nu stiu. Nu vom stii niciodata!"
Lumina batea insistent in geam. Apoi batu si mai tare, si mai tare, atat de tare incat timpanele nu mai rezistara si spusera ochilor sa se trezeasca.
Ii deschise si era prea multa lumina, atat de multa incat o dureau ochii, o durea capul, o durea corpul.Era treaza.
"-Nu vreau sa ma trezesc.
- Nici eu"
Totusi corpul s-a trezit si lumina a obligat-o sa se trezeasca si ea. Sa se trezeasca la realitatea crunta.
"Of tu lumina. Cateodata te doresc atat de mult si imi place sa simt cum imi mangai obrazul fin si imi spui ca pot. Dar acum de ce ai venit? De ce ai fost atat de rea? Mereu ti-am asteptat sosirea dar acum nu.Du-te inapoi de unde ai venit.Dar nu maine, azi. Vreau sa te duci azi inapoi de unde ai venit si sa fie iar seara. Sa fie mereu seara, acea seara."
Katia inchise ochii. Lumina pleca dar nu ii facu pe plac. Era alta seara.
Apoi se uita in gol. Privirea Katiei era goala pentru ca era in ea. Se cauta.
Dadu peste parti pe care nu le mai vroia. Se uita indelung la ele printre ramuri, in frig, cu lacrimi in ochi si le spuse adio.
Apoi porni in cautarea luminii.
Acum te vreau lumina dulce. Vino!
joi, 18 decembrie 2008
Ma invart...
Ma invart intr-un cerc imaginar, nestiind punctul de pornire,
Sau daca ma voi opri vreodata.
Ma invart in idei si nu stiu pe care sa o aleg,
Care este cea mai relevanta.
Ma invart intre multe ganduri
Ce imi atrag atentia pentru cateva fractiuni de secunda
Apoi le uit, le ignor, nu imi pasa.
Ma invart in jurul propie-mi axe
Totusi am impresia ca imi iau zborul.
Ma invart in aceleasi locuri
Mult prea cunoscute
Acum, plictisitoare.
Ma invart de fericire facand piruete
Admirandu-mi gratia, urand artificialul.
Ma invart intre sunete stridente
Ce alearga vertiginos catre timpane.
Ma invart intre aceleasi senzatii si perceptii
Psihologic numite procese ale cunoasterii.
Ma invart in mii de cercuri colorate
Ce devin din ce in ce mai estompate.
Ma invart lin, tare si mai tare
Doare.
Ma invart in mine si ajung la degete,
Ajung la forma, la materie.
Ma invart in apa
Atingand pamantul.
Ma invart...
Ma invart...
Sau daca ma voi opri vreodata.
Ma invart in idei si nu stiu pe care sa o aleg,
Care este cea mai relevanta.
Ma invart intre multe ganduri
Ce imi atrag atentia pentru cateva fractiuni de secunda
Apoi le uit, le ignor, nu imi pasa.
Ma invart in jurul propie-mi axe
Totusi am impresia ca imi iau zborul.
Ma invart in aceleasi locuri
Mult prea cunoscute
Acum, plictisitoare.
Ma invart de fericire facand piruete
Admirandu-mi gratia, urand artificialul.
Ma invart intre sunete stridente
Ce alearga vertiginos catre timpane.
Ma invart intre aceleasi senzatii si perceptii
Psihologic numite procese ale cunoasterii.
Ma invart in mii de cercuri colorate
Ce devin din ce in ce mai estompate.
Ma invart lin, tare si mai tare
Doare.
Ma invart in mine si ajung la degete,
Ajung la forma, la materie.
Ma invart in apa
Atingand pamantul.
Ma invart...
Ma invart...
vineri, 12 decembrie 2008
joi, 11 decembrie 2008
Teama/Iertarea
Teama.
De unde vine? De ce exista?
Horatius in celebrele sale Satire spunea ca teama este "suferinta ce te cuprinde pe neasteptate la gandul ca soarta ti se va schimba". Dar de ce ne temem? ar trebui sa imbratisam viitorul, fie el bun sau rau. In fond el nu va fi rau pentru ca vom face tot posibilul ca el sa fie bun, ca noi sa fim fericiti. De ce sa ne temem? Daca am trecut prin momente grele in viata asta nu inseamna ca vom renunta. Invatam din orice greseala iar asta ne face mai puternici. Cand ai trecut prin multe, te gandesti ca altceva mai rau nu ti se poate intampla, iar daca se intampla, c'est la vie.
Iertarea
De unde vine? Care este utilitatea ei? Daca ai iertat, te-a ajutat intr-un fel?
Goethe spunea ca iertarea este "cea mai puternica dintre puteri, face bine celui care o acorda si totodata, celui care o primeste". Cu alte cuvinte este bine sa ierti si deci te ajuta. Dar cum sa ierti asa din senin? Atunci am spune mereu "iarta-ma", am primi iertarea si vom trai fericiti pana la adanci batraneti. Trebuie sa vrei sa ierti, sa vrei sa uiti.
Sa ne fie teama sa iertam?
De unde vine? De ce exista?
Horatius in celebrele sale Satire spunea ca teama este "suferinta ce te cuprinde pe neasteptate la gandul ca soarta ti se va schimba". Dar de ce ne temem? ar trebui sa imbratisam viitorul, fie el bun sau rau. In fond el nu va fi rau pentru ca vom face tot posibilul ca el sa fie bun, ca noi sa fim fericiti. De ce sa ne temem? Daca am trecut prin momente grele in viata asta nu inseamna ca vom renunta. Invatam din orice greseala iar asta ne face mai puternici. Cand ai trecut prin multe, te gandesti ca altceva mai rau nu ti se poate intampla, iar daca se intampla, c'est la vie.
Iertarea
De unde vine? Care este utilitatea ei? Daca ai iertat, te-a ajutat intr-un fel?
Goethe spunea ca iertarea este "cea mai puternica dintre puteri, face bine celui care o acorda si totodata, celui care o primeste". Cu alte cuvinte este bine sa ierti si deci te ajuta. Dar cum sa ierti asa din senin? Atunci am spune mereu "iarta-ma", am primi iertarea si vom trai fericiti pana la adanci batraneti. Trebuie sa vrei sa ierti, sa vrei sa uiti.
Sa ne fie teama sa iertam?
luni, 8 decembrie 2008
Madame Papillon
Pourquoi papillon?
Pourquoi madame?
Pourquoi toi?
Pourquoi moi?
Le papillon est beau. Le papillon est libre. Le papillon vole. Le papillon sent le soleil. Le papillon sent le vent. Le papillon sent la vie.
La dame est sophistiquee. La dame est grande. La dame c'est moi dans l'avenir. La dame c'est moi dans le passe.
Toi, tu es mon ami. Toi, tu es un etranger. Toi, tu es mon amour. Toi, tu comprends. Toi, tu ne comprends pas.
Moi, je suis une fille. Moi, je suis ici. Moi, je suis la. Moi, je pleure. Moi, je ris. Moi, je suis heureuse. Moi, je suis triste.
J'ai des idees, des pensees, des reves, des sentiments. Oui, j'en ai!
Pourquoi madame?
Pourquoi toi?
Pourquoi moi?
Le papillon est beau. Le papillon est libre. Le papillon vole. Le papillon sent le soleil. Le papillon sent le vent. Le papillon sent la vie.
La dame est sophistiquee. La dame est grande. La dame c'est moi dans l'avenir. La dame c'est moi dans le passe.
Toi, tu es mon ami. Toi, tu es un etranger. Toi, tu es mon amour. Toi, tu comprends. Toi, tu ne comprends pas.
Moi, je suis une fille. Moi, je suis ici. Moi, je suis la. Moi, je pleure. Moi, je ris. Moi, je suis heureuse. Moi, je suis triste.
J'ai des idees, des pensees, des reves, des sentiments. Oui, j'en ai!
Papillon
Pourquoi papillon?
Pourquoi madame?
Pourquoi toi?
Pourquoi moi?
Le papillon est beau. Le papillon est libre. Le papillon vole. Le papillon sent le soleil. Le papillon sent le vent. Le papillon sent la vie.
La dame est sophistiquee. La dame est grande. La dame c'est moi dans l'avenir. La dame c'est moi dans le passe.
Toi, tu es mon ami. Toi, tu es un etranger. Toi, tu es mon amour. Toi, tu comprends. Toi, tu ne comprends pas.
Moi, je suis une fille. Moi, je suis ici. Moi, je suis la. Moi, je pleure. Moi, je ris. Moi, je suis heureuse. Moi, je suis triste.
J'ai des idees, des pensees, des reves, des sentiments. Oui, j'en ai!
Pourquoi madame?
Pourquoi toi?
Pourquoi moi?
Le papillon est beau. Le papillon est libre. Le papillon vole. Le papillon sent le soleil. Le papillon sent le vent. Le papillon sent la vie.
La dame est sophistiquee. La dame est grande. La dame c'est moi dans l'avenir. La dame c'est moi dans le passe.
Toi, tu es mon ami. Toi, tu es un etranger. Toi, tu es mon amour. Toi, tu comprends. Toi, tu ne comprends pas.
Moi, je suis une fille. Moi, je suis ici. Moi, je suis la. Moi, je pleure. Moi, je ris. Moi, je suis heureuse. Moi, je suis triste.
J'ai des idees, des pensees, des reves, des sentiments. Oui, j'en ai!
Il etait une fois...
"Il etait une fois", comme ca commence tout.
Il etait une fois une fille appellee Katia qui n'avait plus d'ame, seulement du corps. En effet son ame etait serree dans son coeur. L'on avait heurte si fort que tout son etre, tous ses reves, tous ses espoirs ont decide de ne plus vivre et de se serrer dans le coeur et de ne plus sortir.
Au secours, au secours, criait son ame, mais personne ne l'entendait.
Au secours, au secours, critait son ame, mais personne ne le voyait.
Au secours, au secours, criait son ame, mais personne n'etait la. Personne.
C'est noir. Tout est noir. L'ame ne voit plus, l'ame ne respire plus. C'est noir, du noir partout, l'ame n'existe plus.
Katia s'endort en esperant qu'elle ne se reveille plus, qu'elle dort pour toujours.
Katia c'est toi, Katia c'est moi, Katia c'est personne.
Il etait une fois une fille appellee Katia qui n'avait plus d'ame, seulement du corps. En effet son ame etait serree dans son coeur. L'on avait heurte si fort que tout son etre, tous ses reves, tous ses espoirs ont decide de ne plus vivre et de se serrer dans le coeur et de ne plus sortir.
Au secours, au secours, criait son ame, mais personne ne l'entendait.
Au secours, au secours, critait son ame, mais personne ne le voyait.
Au secours, au secours, criait son ame, mais personne n'etait la. Personne.
C'est noir. Tout est noir. L'ame ne voit plus, l'ame ne respire plus. C'est noir, du noir partout, l'ame n'existe plus.
Katia s'endort en esperant qu'elle ne se reveille plus, qu'elle dort pour toujours.
Katia c'est toi, Katia c'est moi, Katia c'est personne.
duminică, 7 decembrie 2008
Durerea. Stim ca exista, nu o vrem, dar o cautam. Suntem masochisti?Daca doare macar sa doara pana la capat, sa nu te doara doar sufletul ci sa te doara si corpul, inima, mainile, ochii, viata, suflarea, gandurile...tot. Dupa ce vedem cum e sa doara pana la capat ne dorim sa dam timpul inapoi, sa nu mai doara, da asta e, daca doare doare, acolo ramane. Nu s-a inventat inca masina timpului ca sa putem schimba trecutul. Dar cum ramane cu lucrurile pe care nu vrem sa le schimbam? Ne bucuram ca au fost, vrem sa mai fie, dar parca doare si nu le mai vrem, totusi le vrem. E ciudat. Le vrem noi sau sufletul, sau gandul? CE anume din noi mai vrea, mai spera, mai viseaza? CE anume din noi nu ne lasa sa trecem mai departe, sa uitam, sa stergem totul ca si cum am sterge o tabla de formule matematice. DE CE oare formulele le uitam, pur si simplu nu le mai tinem mine,nu mai vrem, nu mai au nici o utilitate? Si ce am vrea sa stergem nu putem, parca buretele nu e inmuiat destul, parca e prea ud, parca e tabla prea dura.
Suntem noi creta, burete, scris, tabla?
CE suntem?
DE ce nu vrem sa fim altceva,altcineva?
DE CE nu putem fii ca tabla, sa ne stergem si sa ne scriem iar.
Pentru ca buretele nu e ud si nu va fi niciodata destul de ud. Mai ud este obrazul si din pacate buretele nu vrea sa se inmoaie in lacrimi
NU VREA
Suntem noi creta, burete, scris, tabla?
CE suntem?
DE ce nu vrem sa fim altceva,altcineva?
DE CE nu putem fii ca tabla, sa ne stergem si sa ne scriem iar.
Pentru ca buretele nu e ud si nu va fi niciodata destul de ud. Mai ud este obrazul si din pacate buretele nu vrea sa se inmoaie in lacrimi
NU VREA
Abonați-vă la:
Postări (Atom)