Statea falnic in padure, copacul cel frumos
Cu roua in suflet si soarele in priviri
Cu frunze verzi si uscate
Anotimpurile erau ale lui.
Intr-o zi de vara ispititoare
Vru sa fuga din padure
Sa vada mai presus de zare
Sa vada lumea mare.
Gandul ajunse la Matrice
Si a doua zi venira
Doi marunti din regnul omenesc
Ce-l taiara si-l culcara.
Statu acolo jos ore, zile
Nu mai stia cat
Pana cand fu tarat, julit, ranit
Intr-o hala mormantala.
Deveni placute, placi, bucati
Pus intr-o cutie
Cu bucati de plastic si cu multe cuie
In intuneric parasit.
Adormi si nu mai tine minte cand
Se trezi in fata ei
Fata alba de zapada
Cu par de castan si miere in priviri.
Se uita adanc la ea si pe loc ii deveni sluga
Devenise sifonier
Mandru piedestal
Al invelisurilor ei.
Anii treceau si se umplea
De gusturile ei colorate
Le mirosea si le adora
Pana se imbata.
Pana intr-o zi imbatat pana la refuz
Isi dadu seama ca i s-a sfarsit viata
De sluga unica si mandra
A domnitei de castan.
"Nu o sa mori de tot"
Ii spuse ea plapand
"E doar o moarte clinica,
O sa traiesti dar nu pe deplin."
La auzul glasului cel dulce
Se bucura de veste
Va trai in continuare
Dar nu va fi cel prim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu