Dor

Nu am mai auzit astazi
Vocea ta cea dulce
Si simt un mare gol
Ce nu se va umple.
Spuneai ca sunt lasa
Ca nu mai vreau sa lupt
Ma lupt cu mine
Si e destul
Sa ma epuizeze
Sa ma rupa.
Vreau sa cred in acea unda
Ce ne lega, ne fascina
Dar stiu ca nu mai e
Sau nu a fost deloc
Mi-e dor.

Puzzle

Adorm cu ganduri pline
De farmec si entuziasm
Pre multe piese de puzzle
Prea multe bucati de viata
De asamblat
Una cu una, culoare cu culoare
Traire cu traire
Sentment cu sentiment.
Mai bine ramane in cutie
Jocul vietii cel perfid
Sa stea sa putrezeasca
Pana avem buton de skip.

Ramai o fantezie

Otrava dulce se prelinge
Incet pe buze pana in suflet
Inmoaie si topeste
Distruge si starneste
Imaginatia bolnava
Ce planse in strada.
Ochii tulburi si sarati
Plimba trupul prin culori
Masinal ca pe o banda.
Se ghideaza dupa nor
Cel ce departe sta
Si nu coboara
Pana la muritor.
Sta sus in minte si in cer
Se lasa admirat si adorat
Dar nu coboara
Nu poate
Nu vrea
Il doare
Stai sus, sa nu cobori!
Esti nor
Esti fantezie

Amintirile Nu Dauneaza Inimii

Doua luni si doua brichete
O frunza si niste scoici
Doua carti de vizita
Un bilet de maxi, un pix
Multe semne
Coincidente
Si o poza
Plina cu miros de mare
Cu mirosul tau frumos
Atat imi ramane fizic.
Psihicul e deja plin
Plin de tine, de miros
Imbatator si amagitor
De imagini si momente
De zambete si gemete.
Renuntarea e din placere
De prea multa fascinatie
Sa nu devina intoxicatie
Mortala, criminala
Asasina sufletului plapand.
Te vreau in continuare
Dar sufletul doare
Si nu mi-e bine
Sa nu fiu cu tine.
Am mirosul tau pe mine
Sunt o lasa si nu vreau sa il dau jos
Aman momentul dureros
Cand nu o sa te mai simt.
Am si acum adapostul
Remixat in minte
Melodia marii si a pasiunii
A frigului de atunci.
M-as uita la tine si ti-as spune tot
Dar lacrimile m-ar napadi
Nu stiu sa spun pa
Nu cred in asta
O sa te port in suflet
Unde ai intrat deja,
Tu!

Amintirile
Nu
Dauneaza
Inimii

Usa deschisa/inchisa

Frunze galbene in frig
Infipte in usi galbene
Stau martor noptii
Ce a fost, a fost a vietii.
Tipete in tacere
Amalgam de lacrimi
Cufundate in pasiune
Imaginate de real.
E real, nu are cum
Altfel sa fie
Cand esti atat de vie
Dar suferi acum.
Ciocane la usa
Ca o nebuna
Suflarea cea din urma
Dar nu deschide nimeni,
S-a ranit asteptand.
Amintiri trecute
Nu-si au locul in minte
Dar stau acolo, asteapta
Iar sa reinvie.

Vorbesc cu Luna

As vorbi cu tine ore intregi,
Te-as certa, te-as intreba,
Mi-ai raspunde, m-ai blama,
O, tu Luna ce Soarele-l renegi!

Esti frumoasa cand eu rad,
Plina de luciri
Ce numai ochii mei ii vad,
O, ce amintiri!

Esti livida cand eu plang,
Rece si tacuta.
Nu vrei sa-mi alini
Sufletul plapand.

As muri pe tine
Sau undeva pe drum,
Sa te am mereu
In ultima privire.

Moartea sifonierului

Statea falnic in padure, copacul cel frumos
Cu roua in suflet si soarele in priviri
Cu frunze verzi si uscate
Anotimpurile erau ale lui.

Intr-o zi de vara ispititoare
Vru sa fuga din padure
Sa vada mai presus de zare
Sa vada lumea mare.

Gandul ajunse la Matrice
Si a doua zi venira
Doi marunti din regnul omenesc
Ce-l taiara si-l culcara.

Statu acolo jos ore, zile
Nu mai stia cat
Pana cand fu tarat, julit, ranit
Intr-o hala mormantala.

Deveni placute, placi, bucati
Pus intr-o cutie
Cu bucati de plastic si cu multe cuie
In intuneric parasit.

Adormi si nu mai tine minte cand
Se trezi in fata ei
Fata alba de zapada
Cu par de castan si miere in priviri.

Se uita adanc la ea si pe loc ii deveni sluga
Devenise sifonier
Mandru piedestal
Al invelisurilor ei.

Anii treceau si se umplea
De gusturile ei colorate
Le mirosea si le adora
Pana se imbata.

Pana intr-o zi imbatat pana la refuz
Isi dadu seama ca i s-a sfarsit viata
De sluga unica si mandra
A domnitei de castan.

"Nu o sa mori de tot"
Ii spuse ea plapand
"E doar o moarte clinica,
O sa traiesti dar nu pe deplin."

La auzul glasului cel dulce
Se bucura de veste
Va trai in continuare
Dar nu va fi cel prim.

Cand?

Cand totul e confuz si inima te doare?
Cand nu intelegi nimic si ai vrea sa strigi la Soare?
Cand in minte e haos si in inima furtuna?
Cand se scurge viata printr-o singura ruptura?
Cand iti amintesti de zambetul din umbra?
Cand inchizi ochii si vezi decat o scena?
Cand ai vrea sa fugi si nu mai ai picioare?
Cand ai vrea sa uiti mintea nu te lasa?
Cand vrei sa renunti si e mult prea greu?
Cand te certi cu tine si nu te intelegi?
Cand simti ca ai obosit si ca nu mai poti?
Cand?
Am vrea sa stim cu totii cand!
Pana cand?

Fragment

Fragment:

Intr-o zi i-am spus ca am sa scriu o carte despre el. La momentul acela, acum cativa ani, viata lui mi se parea interesanta, plina de evenimente si povestiri menite sa fie puse pe hartie. Era un subiect bun, tanar ce visa la mai bine, tanar ce trecuse prin multe si avea mereu puterea sa rada, un exemplu pentru noi toti. Nu eram si nici acum nu suntem apropiati. Ne intalnim rar cand se iveste ocazia si rareori apucam sa abordam subiecte serioase, nu subiecte futile pline de cotidian si griji.

Am sa scriu o carte despre el, insa nu acum. Acum am gasit un material mai bun, propria persoana, propria experienta de viata. Este ciudat ca pana acum cativa ani nu vedem in viata mea ceva interesant, ceva atat de atractiv incat trebuie notat, acum insa am impresia ca ultimii cinci ani au fost un film, ca am fost actor-spectator fara sa vreau. Nu inteleg cum si de ce s-au intamplat atatea evenimente.

Am scris de scris, am scris in jurnal. Voiam sa fiu o adolescenta tipica care isi noteaza tot ce face in jurnal si peste ani sa se amuze de ceea ce a scris. Ma pregateam de pe atunci pentru momentul de fata, cand vreau sa imi asez toate gandurile si amintirile intr-un singur loc, compact si strans, sa nu mai fie imprastiate, sa stau sa le adun si sa sufar in cautarea lor. 

Primul jurnal era simplist, daca il pot numi asa. Scriam ce am mancat, cu ce m-am imbracat, ce am facut la scoala. Pe vremea aceea nu aveam gandirea atat de dezvoltata incat sa imi dau seama ca asta era preocuparea tipica pentru varsta aceea, 16-17 ani. Ce altceva putea sa ma preocupe pe mine atunci, decat implinirea nevoilor fizice de hrana si odiha si implinirea nevoii de cunoastere ? Incetul cu incetul am inceput sa ma leg de amintiri, voiam sa le imortalizez cat mai bine, nu care cumva sa uit vreodata ce am facut si unde am fost. Lipeam in jurnal cartele de metrou, etichete de haine, etichete de bere, suc, pe scurt, orice maruntis. Ficare obiect ma lega de un anumit eveniment, de o zi frumoasa petrecuta cu prietenele, sau de vreun concert, sau de vreo betie.

Spasm

Trup cald si gol cuprins de spasme,
Invadat de viata efemera,
Respira greu si nu mai poate,
Tremura si geme de durere
Din placere.
Ar vrea sa bea, sa se infrupe,
Sa se imbete
Din nectarul gandului nebun.
Spasm mintal si corporal
A invadat ce a gasit in cale,
Teren fragil, minat, sensibil,
Teren de haos si furtuna,
Visand la sori indeparati
Ce traiesc in lume.
Extenuat trupul cald si gol
Merge masinal prin viata,
Dureri devenira spasmele
Ingratului amor.
Extenuata e si mintea,
Nu mai poate, nu mai vrea
Nici ea nu stie.
Ar vrea sa fie...
As vrea sa fiu...
As vrea sa fim...

Avem Cheaturi

Lumea merge, se uita, trece

Cu muzica in urechi

Si eu si ei

Ignoram

Zgomot, trafic, haos

Ne ignoram pe noi

Ma ignor pe strada

Intru in transa

Fara vorbe

Nu ma aud

Ma simt doar

Fug de mine

Dar merg agale

Zambesc

Dar cad in vale

Ma mint oare?