Incerc sa dau din maini ca sa ma mentin la suprafata. Reusesc sa iau cateva guri de aer apoi parca sunt trasa de ceva spre fundul apei. Vad soarele distorsionat si ma zbat sa ajung la suprafata dar nu reusesc. Tin aerul in plamani si sunt constienta ca atunci cand il voi da afara va fi pentru ultima oara. As vrea sa tip dar nu pot. Dau putin aer afara si ma uit fascinata la bula abia formata. Deabia mai vad lumina. Mi-e din ce in ce mai frig. Simt o durere in piept din cauza presiunii. Nu mai vad nimic. Dau cu picioarele de ceva. E nisip. Am ajuns pe fundul marii. Inca imi mai tin respiratia. Mi-e frica. E prea real ca sa fie un vis. Sunt prea calma ca sa fie adevarat, in plus as fi murit pana acum. Inchid ochii si ma rog. Dau tot aerul afara si inspir adanc pe gura. Simt cum apa imi invadeaza treptat gura, gatul si apoi plamanii. Parca vizualizez cum se intampla si ma sperii si mai tare. Simt cum ma sufoc. Am murit?
E intuneric. Nu vad nimic.
Nu aud si nu simt nimic.
Brusc se face putina lumina si imi dau seama ca decorul este schimbat. Nu mai am hainele ude si sunt inconjurata de cateva persoane. Nu mai sunt singura. E bine. Daca o sa mi se intample ceva iar, ei or sa ma ajute.
Nu prea sunt atenta la ce se intampla in jurul meu. Vorbesc, rad, raspund la intrebari dar parca nu eu vorbesc. Parca sunt prizoniera in corpul acesta. Ma uit la maini si imi dau seama ca sunt ale mele. Simt cum dau din buze cand vorbesc dar parca nu eu vorbesc. Eu gandesc altceva, vreau sa spun altceva. Vreau sa stiu unde ma aflu si de ce nu m-am inecat pe fundul marii. Si oamenii acestia cine sunt? Nu recunosc pe nimeni. Unde sunt?
Brusc fetele oamenilor se contorsioneaza. Doamne, se transforma in monstrii! Trebuie sa fug. Dar unde? Nu stiu unde sunt! Le intorc spatele si incep sa merg incet. Ma uit in spate iar ei ma urmaresc. Credeam ca am sa vad niste fete monstruoase dar m-am inspaimantat teribil cand am vazut ca nu erau monstrii. Erau obsesiile mele. Unele aveau chip altele doar forma.
Trebuie sa fug! Nu vreau sa ma prinda! Nu le mai vreau! Nu mai vreau sa imi invadeze mintea si sa imi strice echilibrul. Acum sunt fericita ca nu m-am sufocat acolo pe fundul marii, unde eram singura in intuneric, fara nici un ajutor. Am trait cu o gura de aer atata timp si cand i-am dat drumul am simtit ca mor, dar Dumnezeu m-a adus aici si mi-a dat din nou aerul meu. Trebuie sa fug de ele pentru fericirea mea.
Incerc sa alerg dar nu pot. Imi simt picioarele foarte grele. Mai incerc inca o data dar nu reusesc. Imi simt picioarele la fel de grele. Parca ma misc in reluare. Dar lucrurile nu se intampla in reluare. Vreau sa alerg dar nu pot. Nu inteleg de ce. Mai incerc inca o data dar cad in genunchi.
Ma uit in spate si nu mai vad nimic. Cand imi intorc privirea nu mai vad pamantul si brusc simt cum cad in gol. Ma doare fiecare particica a corpului. Dau din maini dar constientizez ca fac asta degeaba. Cad. Mi-e frica. Incep sa tip. Ma trezesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu