miercuri, 30 septembrie 2009
luni, 21 septembrie 2009
sâmbătă, 19 septembrie 2009
Great expectations
"A trecut..." isi spuse Katia, pregatindu-se pentru somn si avand in minte ultimele luni, "...si e altfel decat mi-am imaginat." Se referea la timp. Multa vreme si-a dorit ca eternul timp sa treaca mai repede, sa se indeparteze de anumite chipuri ale sale, sa le rataceasca undeva pe cararea lui. Acum isi dadu seama ca intr-adevar timpul a trecut repede de la acele momente, dar lucrurile nu erau asa cum si le-a imaginat.
"E altfel si e bine." se mai auzi inca o data vocea mintii. " Niciodata viitorul imaginat de mine nu s-a materializat. A fost mereu altfel, un altfel mai aparte si interesant prin noutatea lui."
Pana acum isi dori ca timpul sa treaca. Trecu dar aduse cu el alte asteptari. Ceea ce o surprindea era ca venira toate odata, precum cei trei magi de la rasarit, fiecare la fel de important in tara sa si cu daruri din cele mai ademenitoare.
Teoretic asteptarile erau in faza embrionara dar practic acestea aveau puterea de a se dezvolta cu viteza fulgerului, care odata ce lumineaza mintea, intunericul nu va mai putea patrunde acolo.
"Nu mai tine de hazard, tine de mine!" isi spuse Katia cu o voce ferma, gandindu-se la asteptarile ce prindeau contur in mintea sa.
"Fiecare asteptare va deveni coroana unui rege de la rasarit, si le voi avea pe toate trei!" se mai auzi o voce slaba, aproape adormita.
"Pe toate trei." si inchise ochii.
"Trei..." si adormi.
"E altfel si e bine." se mai auzi inca o data vocea mintii. " Niciodata viitorul imaginat de mine nu s-a materializat. A fost mereu altfel, un altfel mai aparte si interesant prin noutatea lui."
Pana acum isi dori ca timpul sa treaca. Trecu dar aduse cu el alte asteptari. Ceea ce o surprindea era ca venira toate odata, precum cei trei magi de la rasarit, fiecare la fel de important in tara sa si cu daruri din cele mai ademenitoare.
Teoretic asteptarile erau in faza embrionara dar practic acestea aveau puterea de a se dezvolta cu viteza fulgerului, care odata ce lumineaza mintea, intunericul nu va mai putea patrunde acolo.
"Nu mai tine de hazard, tine de mine!" isi spuse Katia cu o voce ferma, gandindu-se la asteptarile ce prindeau contur in mintea sa.
"Fiecare asteptare va deveni coroana unui rege de la rasarit, si le voi avea pe toate trei!" se mai auzi o voce slaba, aproape adormita.
"Pe toate trei." si inchise ochii.
"Trei..." si adormi.
joi, 10 septembrie 2009
luni, 7 septembrie 2009
"Apa alergata in gol de obsesii" sau Cosmaruri Frecvente
Incerc sa dau din maini ca sa ma mentin la suprafata. Reusesc sa iau cateva guri de aer apoi parca sunt trasa de ceva spre fundul apei. Vad soarele distorsionat si ma zbat sa ajung la suprafata dar nu reusesc. Tin aerul in plamani si sunt constienta ca atunci cand il voi da afara va fi pentru ultima oara. As vrea sa tip dar nu pot. Dau putin aer afara si ma uit fascinata la bula abia formata. Deabia mai vad lumina. Mi-e din ce in ce mai frig. Simt o durere in piept din cauza presiunii. Nu mai vad nimic. Dau cu picioarele de ceva. E nisip. Am ajuns pe fundul marii. Inca imi mai tin respiratia. Mi-e frica. E prea real ca sa fie un vis. Sunt prea calma ca sa fie adevarat, in plus as fi murit pana acum. Inchid ochii si ma rog. Dau tot aerul afara si inspir adanc pe gura. Simt cum apa imi invadeaza treptat gura, gatul si apoi plamanii. Parca vizualizez cum se intampla si ma sperii si mai tare. Simt cum ma sufoc. Am murit?
E intuneric. Nu vad nimic.
Nu aud si nu simt nimic.
Brusc se face putina lumina si imi dau seama ca decorul este schimbat. Nu mai am hainele ude si sunt inconjurata de cateva persoane. Nu mai sunt singura. E bine. Daca o sa mi se intample ceva iar, ei or sa ma ajute.
Nu prea sunt atenta la ce se intampla in jurul meu. Vorbesc, rad, raspund la intrebari dar parca nu eu vorbesc. Parca sunt prizoniera in corpul acesta. Ma uit la maini si imi dau seama ca sunt ale mele. Simt cum dau din buze cand vorbesc dar parca nu eu vorbesc. Eu gandesc altceva, vreau sa spun altceva. Vreau sa stiu unde ma aflu si de ce nu m-am inecat pe fundul marii. Si oamenii acestia cine sunt? Nu recunosc pe nimeni. Unde sunt?
Brusc fetele oamenilor se contorsioneaza. Doamne, se transforma in monstrii! Trebuie sa fug. Dar unde? Nu stiu unde sunt! Le intorc spatele si incep sa merg incet. Ma uit in spate iar ei ma urmaresc. Credeam ca am sa vad niste fete monstruoase dar m-am inspaimantat teribil cand am vazut ca nu erau monstrii. Erau obsesiile mele. Unele aveau chip altele doar forma.
Trebuie sa fug! Nu vreau sa ma prinda! Nu le mai vreau! Nu mai vreau sa imi invadeze mintea si sa imi strice echilibrul. Acum sunt fericita ca nu m-am sufocat acolo pe fundul marii, unde eram singura in intuneric, fara nici un ajutor. Am trait cu o gura de aer atata timp si cand i-am dat drumul am simtit ca mor, dar Dumnezeu m-a adus aici si mi-a dat din nou aerul meu. Trebuie sa fug de ele pentru fericirea mea.
Incerc sa alerg dar nu pot. Imi simt picioarele foarte grele. Mai incerc inca o data dar nu reusesc. Imi simt picioarele la fel de grele. Parca ma misc in reluare. Dar lucrurile nu se intampla in reluare. Vreau sa alerg dar nu pot. Nu inteleg de ce. Mai incerc inca o data dar cad in genunchi.
Ma uit in spate si nu mai vad nimic. Cand imi intorc privirea nu mai vad pamantul si brusc simt cum cad in gol. Ma doare fiecare particica a corpului. Dau din maini dar constientizez ca fac asta degeaba. Cad. Mi-e frica. Incep sa tip. Ma trezesc.
E intuneric. Nu vad nimic.
Nu aud si nu simt nimic.
Brusc se face putina lumina si imi dau seama ca decorul este schimbat. Nu mai am hainele ude si sunt inconjurata de cateva persoane. Nu mai sunt singura. E bine. Daca o sa mi se intample ceva iar, ei or sa ma ajute.
Nu prea sunt atenta la ce se intampla in jurul meu. Vorbesc, rad, raspund la intrebari dar parca nu eu vorbesc. Parca sunt prizoniera in corpul acesta. Ma uit la maini si imi dau seama ca sunt ale mele. Simt cum dau din buze cand vorbesc dar parca nu eu vorbesc. Eu gandesc altceva, vreau sa spun altceva. Vreau sa stiu unde ma aflu si de ce nu m-am inecat pe fundul marii. Si oamenii acestia cine sunt? Nu recunosc pe nimeni. Unde sunt?
Brusc fetele oamenilor se contorsioneaza. Doamne, se transforma in monstrii! Trebuie sa fug. Dar unde? Nu stiu unde sunt! Le intorc spatele si incep sa merg incet. Ma uit in spate iar ei ma urmaresc. Credeam ca am sa vad niste fete monstruoase dar m-am inspaimantat teribil cand am vazut ca nu erau monstrii. Erau obsesiile mele. Unele aveau chip altele doar forma.
Trebuie sa fug! Nu vreau sa ma prinda! Nu le mai vreau! Nu mai vreau sa imi invadeze mintea si sa imi strice echilibrul. Acum sunt fericita ca nu m-am sufocat acolo pe fundul marii, unde eram singura in intuneric, fara nici un ajutor. Am trait cu o gura de aer atata timp si cand i-am dat drumul am simtit ca mor, dar Dumnezeu m-a adus aici si mi-a dat din nou aerul meu. Trebuie sa fug de ele pentru fericirea mea.
Incerc sa alerg dar nu pot. Imi simt picioarele foarte grele. Mai incerc inca o data dar nu reusesc. Imi simt picioarele la fel de grele. Parca ma misc in reluare. Dar lucrurile nu se intampla in reluare. Vreau sa alerg dar nu pot. Nu inteleg de ce. Mai incerc inca o data dar cad in genunchi.
Ma uit in spate si nu mai vad nimic. Cand imi intorc privirea nu mai vad pamantul si brusc simt cum cad in gol. Ma doare fiecare particica a corpului. Dau din maini dar constientizez ca fac asta degeaba. Cad. Mi-e frica. Incep sa tip. Ma trezesc.
joi, 3 septembrie 2009
Septembrie cu iz de august
Simultaneitate in decor de darts
Carti cu inimi aruncate
Doua inimi amestecate
Si impunse de sageti
Indreptate spre pereti.
Chicoteli pe fundal de desene animate
Zambete pe sub cearceaf
Si un geamat de placere
La multi ani fara cuvinte
A fost 2, si am tinut minte.
Carti cu inimi aruncate
Doua inimi amestecate
Si impunse de sageti
Indreptate spre pereti.
Chicoteli pe fundal de desene animate
Zambete pe sub cearceaf
Si un geamat de placere
La multi ani fara cuvinte
A fost 2, si am tinut minte.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)