Cutie

A iesit din cutia prafuita
Si se plimba iar prin minte
Prin fiecare neuron si fir de par
Prin fiecare celula si fiecare por.
Atunci a fost pura nebunie
Dorinta arzatoare, pasiune
A luat foc, s-a facut scrum
Dar acum nu mai are forma
E ceva combinat cu dor
Si carbuni ce ard mocnit
Ce asteapta sa ii sufli incet
Sa ii aprinzi, sa arda lin
Si sa nu se stinga in veci.
Lasitatea a dat glas fricii
In vremurile de mult apuse
Dar frica isi face iar loc
In haosul frumos al mintii
Ce nu stie ea este ca acum
Nu mai poate avea glas
Caci nimeni nu o mai asculta.
Iar carbunii ard mocnit
Sperand sa fie si ei foc
Dar nu cel care mistuie
Ci unul cald si bland
Ce ne va invalui, topi
Si din doi va face unul.