Deschise ochii. Era din nou lumina dupa mult timp. Katia prinse iar viata in mintea sa. Ea traieste doar cand doare, cand doare asa de tare incat viseaza sa o cheme altfel, sa fie durerea alteia, nu a sa.
Deschise ochii si se ruga sa se inchida repede la loc, sa adoarma iar, sa fi fost doar un cosmar.
Trecura cateva minute si simtea cum durerea din suflet ii invada incet corpul, celula cu celula. Isi dadu seama ca avea sa stea treaza mult timp, pana ce durerea isi va atinge punctul maxim iar apoi va disparea, ca niste contractii dar mult mai intense si mai lungi.
"De ce?" se intreba Katia, aceeasi intrebare retorica de care s-a saturat, care devine si ea dureros de pronuntat. Se simtea rea, pacatoasa ca ii vin in minte tot felul de ganduri, tot felul de intrebari, si nu reusea sa le stapaneasca. Simtea ca se departeaza de ea si ca patrunde in lumea durerii. Corpului ii parea rau ca gandeste asa, ca este invidioasa, dar mintii nu. Mintea ii spunea:" Dar cum sa nu fii atunci cand stii ca ai pierdut ceva si acum este al altcuiva sub alta forma?"
Zambi sinistru si incepu sa fredoneze versuri ce luara nastere in dezordinea mintii sale.
"Un Taur si un Leu
Se luptara in mintea mea.
Taurul muri. Dar ramase la ea
Un leu, ce sunt eu."
2 comentarii:
somnul e uitare. si durerea se amplifica atunci cand esti constient de ea.
"un leu ce sunt eu" :) imi place
Trimiteți un comentariu