Privirea se uita cu ochii inlacrimati la sufletul chinuit. Acesta la randul lui se uita in sus spre ea si ii spuse:
- Nu mai vreau sa doara!
- Nici eu nu mai vreau sa plang, ii spuse privirea. Plang mereu pentru ca vad cat esti de chinuit si stiu ca nu meriti asta. As vrea sa imi zambesti mereu cum faceai odinioara. As vrea sa vezi lumea asa cum o vad eu, sa vezi ca exista atatea lucruri ce te pot face fericit.
- Nu...nu mai vreau sa doara!
- Stiu, suflet drag, stiu ca nu mai vrei sa doara. Trebuie sa te vindeci singur. Sa iti aduni miile de bucatele sfaramate si sa le lipesti la loc. Eu iti plang durerea si lacrimile mele te mai scapa din povara, doar atat pot face pentru tine. Mai mult nu ma lasi.
- Te rog, ajuta-ma! Nu mai vreau sa doara!
- O sa innebunesc daca te mai vad asa, daca o sa mai plang inca pe atat. Vreau sa te vindeci si sa ma rogi iar sa iti arat lumea. Sa fim fericiti amandoi, cum eram pe vremuri. Sa punem tara la cale si sa ne bucuram de micile noastre victorii.
- Nu mai vreau sa doara!
- Nici eu nu mai vreau sa doara!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu