Calmul de dinaintea furtunii

Deschise geamul larg ca sa isi admire regatul, unul dintre cele mai frumoase si cat se poate de imaginar. In regatul ei totul capata o alta valoare, una pozitiva cu ceritudine. Putea sa isi imagineze orice fara sa fie trasa la raspundere de supusi, pentru ca nimeni nu putea sa conteste deciziile reginei. Era regina, regina regatului ei, regina viselor ei.
Trase aer adanc in piept ca sa simta mirosul ploii de primavara ce se abatuse peste campiile pline de tot soiul de flori. Mirosea atat de frumos, mai frumos decat isi imaginase.
Inchidea ochii si simtea adierea lina a vantului pe obrazul ei fin ca de catifea. Isi imagina cum vantul se materializeaza in cea mai frumoasa faptura care cu mainile sale albe ce straluceau sub lumina lunii ii mangaia obrazul fin. Era o atingere atat de delicata si linistitoare incat nu se indura sa deschida ochii.
Dar ii deschise de teama sa nu adoarma si sa nu dispara regatul. Ii placea prea mult ca sa lase genele sa se intalneasca. Era calm si plutea o atmosfera de bine pe notele muzicale ce ii incantau auzul.
Ar fi vrut ca acest regat sa dainuie pentru totdeauna si sa nu fie zdrobit de nimic. Dar firea ei analitica ii sopti ca e prea frumos sa fie adevarat, ca o mare calma prevesteste intotdeauna o furtuna.
Ignora soapta si isi lasa genele sa se intalneasca, visand ca regatul va fi etern.
Dimineata soapta disparu, dar ceva era schimbat si incerca din nou sa adoarma in speranta ca era doar o impresie. Dar furtuna veni si ii zduncina regatul din temelii. Veni cu surle si trambite, cu tipete si urlete de durere ce se auzeau pana in zare. Degeaba se zbatu si incerca sa opreasca furtuna. Era inevitabila.
Trebuia sa stie ca regatul era efemer. Trebuia sa stie ca supusii daca au gresit o data o vor mai face din nou. Trebuia sa stie sa nu creada in vorbele amagitoare ale Ielei ce o intalni odata. Acum stie. Stie ca totul este infasurat in aparenta sub care zac minti bolnave si dezechilibrate psihic sau emotional.

Despre lume si nu numai

Ipocriti si ipocrite palavragesc
Fara sens sau cu vreun scop.
Se mint singuri, rad si plang
Cu lacrimi false fara gand.
Se scufund in falsitate
Ca intr-un cer fara sfarsit
Fara a fi blamate ori damnate
Daca au gresit.
Lipsa consiintei e un atu
Animalelor superiori le sunt
Prin gandire, cand spun : TU!
Da, tu cel de colo,
Tu esti prost, nu noi!
Noi vom castiga in razboi.
Insensibili asa cum suntem
Fara suflet sau vreun stem
Sa ne aduca aminte de ce am fost
Poate de un trecut anost.

Ipocrizie, falsitatea si un copil

Ipocrizia misuna in strada
Imprastiind praful
Ne intra in ochi, ne prafuieste
Pana orbim si devenim imuni.
Falsitatea vine in urma ei
Lasand o dara invizibila
Calcam pe ea si nu ne dam seama
Ca am devenit totuna.
Azi am fost copil
Ipocrizia si falsitatea le-am dat uitarii
Am facut baloane
Ce pluteau spre flori
Am stat pe o banca
Si simteam fiori.

Tu ne m'as...