Zidul

Mii de ganduri atenteaza la linistea gandirii mele, vin repede, din ce in ce mai repede si se izbesc de un perete ridicat de mine cu ceva timp in urma. Unele se izbesc atat de tare incat crapa peretele, dar orice ar face nu il darama. Nu le las sa il darame. Nu vreau sa se darame. Vreau sa stea acolo ca doar nu l-am cladit degeaba. E un zid mare. Eu sunt zidul si totodata eu sunt in spatele zidului. Am dat afara ce nu imi mai placea. Am alungat orice gand, amintire, cuvant care mi-ar putea darama zidul iar in spate sunt eu cea fara ganduri rele.
Oare cat o sa mai reziste zidul? Totul este efemer, chiar si un zid. As vrea sa se darame candva ca sa fiu doar una, nu un tumult de pasiuni care mai de care mai traznite si mancatoare de suflet si de sanatate, nu o contradictie, nu o metafora.

Blocaj

Blocaj. Blocaj in trafic, blocaj in mintea noastra, blocaj in sufletul nostru, totul este blocat, cel putin asta este senzatia pe care mi-o insufla oamenii din jurul meu si mediul inconjurator.
Ne-am blocat, ne-am impotmolit si nu stim ce sa facem sa iesim din starea asta. Eu m-am blocat in cuvinte, in romane. Le citesc si le amestec in minte. Proust, Malraux, Camus, Sartre, toti imi provoaca dezgust. Citesc si ma oripilez. Pe alocuri imi place ce citesc, dar cateodata nu inteleg. Pur si simplu ceea ce citesc nu vrea sa ramana intiparit in memoria de lunga durata, nici macar in cea de scurta durata, in nici un tip de memorie.
M-am impotmolit in cuvinte si in ganduri. As vrea sa spun atatea, sa scriu atatea. Analizez absolut tot, pana la cel mai mic detaliu si vreau ca analiza sa se concretizeze in cuvinte spuse altora.
Altii s-au impotmolit in idei, in stari, in sentimente, intr-un loc anume. S-au impotmolit din cauza altora, din caua mediului, din cauza lor.
Ultimul factor, cel mai mic, dar important de fel, care contribuie la acest blocaj este vremea. Parca nu mai apare odata soarele. Am impresia ca nu o sa mai vad o frunza verde sau o floricica niciodata. Am impresia ca nu mai trece odata frigul.
Hai sa inchidem ochii, sa ne destresam si poate maine nu va mai fi nici blocaj in trafic, nu va mai ploua, nu vom mai fi impotmoliti in cuvinte sau in sentimente.
Hai.

Asteptari

Avem prea multe asteptari de la noi, din partea celor din jur si in special din partea societatii. Vrem sa ni se cuvina tot. Vrem sa fim respectati si iubiti si uneori nu facem nimic in privinta asta, iar atunci cand facem ceva nu suntem apreciati la justa noastra valoare. Ne dorim mai mult, niciodata nu ne multumim cu putin. Poate aceasta "valoare" este in mintea noastra si de fapt noi nu valoram cat credem noi ca valoram dar intodeauna este bine sa te supraestimezi ca sa scoti la iveala ce ai mai bun. Nu stii niciodata de unde iveste vreun talent ascuns sau ceva de genul.
Poate ca gresim atunci cand avem anuminte asteptari. Faci un gest dragut, primesti ceva in schimb, dar tu vrei mai mult. Asta strica tot cateodata, dorinta de a vrea mai mult. Trebuie sa ne multumim cu putinul deoarece lucrurile marunte ne umple de bucurie adevarata.
Simplul fapt ca ne dorim ceva in schimb este o conceptie gresita. Nu trebuie sa ne dorim nimic. Trebuie sa facem totul din inima, din instinct, iar multumurile le vom primi mai tarziu sau poate niciodata. Faptul ca am facut ceva treuie sa ne umple de bucurie.
Trebuie sa fim bucurosi ca am facut pe altii sa zambeasca, dar sunt momente cand ne dorim ca noi sa fim cei cu zambetul pe buze, zambet pus de altii acolo.

Anestezie

Traim anesteziati si nu ne dam seama de asta. Deabia cand mai trece efectul anesteziei ne trezim un pic la realitate si ne dam seama ca nu este ceea ce am fi dorit si ne lasam anesteziati iar de altii, de societate, de griji, de tot.
Traim anesteziati si nu mai simtim nimic si nu ma refer la durere fizica, ci la cea psihica. Nu mai simtim asa cum am fi vrut, nu mai simtim sufletul de langa noi. Probabil ne este frica sa simtim si ne anesteziem singuri. Ne injectam singuri cu nonsalanta si nepasare. Unii ajung sa se injecteze atat de mult incat nepasarea devine deja o trasatura de caracter, nu doar un drog ce le strabate corpul pentru o anumita perioada de timp.
Traim anesteziati si putini dintre noi fac ceva sa se trezeasca si sa scoata nepasarea din organism, sa scoata fiecare miligram de nonsalanta.
Traim anesteziati si ne este frica sa ne trezim pentru ca stim ca ne vom simti foarte rau dupa accea si nu vom putea bea nici apa. Ni se vor umezi doar buzele si vom fi amagiti doar cu cateva picaturi plasate parca strategic pe buze.
Traim anesteziati si ne este frica ca atunci cand ne vom trezi nu va fi nimeni langa noi sa ne umezeasca buzele, sa ne tina de mana.
Traim anesteziati si rau facem. Putini stiu ca dupa acea stare groaznica de rau vine o stare de bine si nu vom mai fi amagiti cu cateva picaturi de apa, ci vom bea pahare, sticle intregi de apa. Vom fi tinuti de mana, vom trage aer in piept si ne vom simti puternici, sanatosi, plini de viata.
Traim anesteziati.
Ar fi cazul sa ne trezim.

Omul imperfect

Implacabil vrei sa fii
Dar esti indecis
Insuficienta te macina
Doar ca e imposibil
Incultura te devoreaza
Ca ti-e intangibila
Imperfect esti clar
Dar te crezi indestructibil
Imprecis ai fost mereu
Fiind si insensibil

Se aduna

Perversi si masochisti
Se adunara de cu seara
Sa petreaca pana'n vara
Ca sa nu mai fie tristi
Prieteni si iubiti
Se intalnira in paturi
Avand mii de ganduri
Ce trazniti!
Zgarciti si egoisti
Cu noaptea'n cap se reunira
Strangand lira cu lira
Sa le ceri un ban?Nu ai vrea sa risti!
Milosi si emotivi
Se dusera de cum auzira
La prietenul bolnav
Ce deabia respira.
Narcomani si alcoolisti
Umbla din ce in ce mai tristi
Dupa un whiskey sau un drog
Si ajung sa spuna : Ia, te rog.
Corupti si prefacuti
Se trezesc cu mintea plina
Plina de minciuna.
Sunt deja cam multi.
Prosti si retardati
Se aduna in scoli
Sa invete sa umple coli
Sa nu fie damnati.
Se aduna
Oameni, caractere, tipuri
Sub marca altor timpuri
Se aduna...

Am chef

Am chef sa fiu salbatica si sa ma izolez, sa inchid toate telefoanele si orice alt mijloc modern de comunicare ca sa nu vorbesc cu nimeni.
Am chef sa fiu salbatica si sa fiu ironica, sa fiu cel mai mare critic al meu, cel mai aspru critic.
Am chef sa fiu salbatica, sa ma culc ca sa nu imi mai aud gandurile si sa imi spun "Du-te, ca ma plictisesti".
Am chef sa fiu salbatica, sa ma uit fix doar la un obiect, ca un om bolnav mintal.
Am chef sa fiu salbatica si sa curga siroaie de lacrimi fara sa clipesc, uitandu-ma fix la acelasi obiect.
Am chef sa fiu salbatica si sa tac, sa nu mai vorbesc niciodata.
Am chef sa fiu salbatica si sa nu mai mananc, sa nu beau decat cafea ca sa nu dorm pentru ca ma sperie linistea.
Am chef sa fiu salbatica si sa nu ma mai dau cu creme ca sa mi se faca pielea aspra si dura ca de crocodil.
Am chef sa fiu salbatica si sa ma duc in jungla si sa ma pierd acolo.
Am chef sa fiu salbatica si sa injur pe toti si pe toate, sa injur tot ce m-a enervat vreodata, sa injur fiecare persoana care mi-e facut rau.
Am chef sa fiu salbatica si sa nu imi mai fie mila de nimic.
Am chef sa fiu salbatica si sa nu ma mai uit la stiri, sa nu stiu nimic despre ce se petrece in lume, sa nu mai stiu unde e Romania pe harta.
Am chef sa fiu salbatica, sa fiu rea, sa fiu saracastica, sa fiu ironica, sa fiu infumurata, sa fiu ingamfata, sa fiu narcisista, sa fiu trufasa, sa fiu egoista, sa fiu de neinduplecat, sa fiu orogolioasa, sa fiu prefacuta.
Am chef dar nu si curaj pentru toate.